Dacă ne uităm pe cer într-o seară senină, vom vedea că stelele nu apar ca nişte puncte luminoase bine conturate. Ele par că îşi schimbă continuu intensitatea luminoasă sau culoarea. Dar oare asta se întâmplă efectiv cu stelele? Chiar îşi schimbă ele continuu luminozitatea şi culoarea? Bineînţeles ca nu.

Acest efect se numeşte scintilaţie şi se datorează atmosferei terestre sau mai bine zis, unui fenomen numit turbulenţă atmosferică. Atmosfera terestră nu este un amestec perfect de gaze cu temperatură stabilă. Divserse straturi ale atmosferei au temperaturi şi densităţi diferite şi se află în continuă mişcare. Vorbind mai plastic, putem spune că atmosfera terestră se află într-o "fierbere" continuă. În timp ce gazele atmosferice se mişcă, ele refractă în diverse direcţii lumina primită de la stele. Asta face ca steaua să pară că-şi schimbă foarte puţin poziţia şi culoarea, adică să scintileze.

Bănuiesc că ne amintim cu toţii de la lecţiile de fizică ce înseamnă refracţia. Ca să împrospătăm memoria, vom da o explicaţie simplă. Atunci cand lumina trece dintr-un mediu în altul (din aer în apă, de exemplu, sau dintr-o pătură de aer cu o anumită temperatură într-alta cu o temperatură diferită) ea îşi schimbă puţin direcţia de deplasare. Această schimbare a direcţiei de deplasare se cheamă refracţie. Puteţi compara scintilaţia stelelor cu aparentul dans al unei monede aflată pe fundul unei piscine.

Refracţia nu schimbă doar poziţia aparentă a stelelor pe cer, dar şi culoarea lor. Asta datorită faptului că fiecare lungime de undă este refractată în mod diferit la trecerea prin atmosferă. Ştim că lumina albă este formată, de fapt, din mai multe lungimi de undă de diferite culori (celebrul ROGVAIV din curcubeu). Această "aberaţie cromatică" face ca stelele să-şi schimbe aparent culoarea dintr-un moment în altul.   

                                                                                                         Veţi observa, poate, că stelele aflate în apropierea orizontului scintilează mai tare decăt cele aflate deasupra capului. Asta se întâmplă datorită faptului că lumina unei stele din apropierea orizontului trece prin mai mult gaz atmosferic decât a unei stele aflată la zenit.

Fiind plasat in afara atmosferei terestre, telescopul spaţial Hubble observa si stele care nu suferă de scintilaţie. Daca această "clipire" poate părea interesantă, romantică şi jucăuşă, nu e utilă pentru astronomie. De aceea, Hubble are o perspectivă mult mai clară asupra a ceea ce se află deasupra noastră.

Există, însă, pe cer nişte "stele" care nu "clipesc", care nu sunt afectate de scintilaţie. Observaţi că am spus stele între ghilimele. Fiindcă ele sunt de fapt planete. Planetele nu clipesc.

Alex Conu

www.jurnalcosmic.ro