Nu vi se pare ceva ciudat la Lună? Pe lângă faptul că se ascunde şi nu ne arată întregul disc mereu, e chiar şi mai pudică. Nu ne lasă să o vedem în întregime de pe Pământ; ne arată aceeaşi faţă. Oricât am privi Luna în fiecare seara, vom observa aceleaşi trăsături iar şi iar.

De ce se întâmplă asta? Foarte simplu. Perioada în care Luna efectuează o rotaţie în jurul axei sale este egală cu perioada în care Luna se învârte în jurul Pământului. Puteţi crede că e o coincidenţă, dar nu e. În trecut (şi vorbesc aici de sute de milioane de ani), Luna se rotea mult mai repede. Dar, în timp, datorită efectelor gravitaţionale create de Pământ, rotaţia ei a încetinit până ce s-a blocat gravitaţional la valoarea actuală.

Deci, putem trage concluzia că oricând vedem 50% din suprafaţa Lunii. Dar nu e chiar aşa. Dacă Luna ar fi fost doar un disc, atunci ar fi fost adevărat. Să nu uităm că privim o sferă, totuşi. Forma sferică ascunde o parte din suprafaţa Lunii aflate la marginea discului aparent. De aceea, la un moment dat, nu vedem mai mult de 41% din suprafaţa astrului nopţii.

Există încetăţenită expresia de faţă întunecată a Lunii, atunci când se vorbeşte despre faţa îndepărtată a Lunii, invizibilă de pe Pământ. Dar cealaltă faţă a Lunii nu e deloc întunecată. Este la fel de luminată ca şi faţa orientată spre Pământ. Să ne gândim că atunci când noi vedem faza de Lună Nouă, faţa îndepărtată a Lunii este complet iluminată de Soare fiind îndreptată către acesta.

Chiar dacă Luna ne arată aceeaşi faţă, în timp putem vedea mai mult de jumătate din suprafaţa ei. Asta datorită libraţiei. Libraţia e un fenomen datorat unor mişcări neregulate ale Lunii pe orbita ei eliptică în jurul Pământului. E suficient să spunem că libraţia face ca noi să vedem aproape 60% din suprafaţa Lunii.

Luna fotografiată de sonda Clementine 

Alex Conu

www.jurnalcosmic.ro