De multe ori, vizitatorii evenimentelor de popularizare a astronomiei sunt uimiţi atunci când privesc prin telescoapele puse la dispoziţie. Unii pentru că văd cratere lunare, alţii pentru că văd inelul lui Saturn sau Marea Pată Roşie de pe Jupiter. Însă aproape toţi se întreabă de ce stelele nu sunt mai mari atunci când le privim prin telescop. Ba mai mult, par chiar mai mici decât atunci când le vedem cu ochiul liber.

Telescopul e un instrument care măreşte, nu? Deci, ar trebui să vedem şi stelele mai mari. Corect în principiu, însă ne scapă un lucru. Distanţa. Stelele, deşi foarte masive după standardele noastre obişnuite, sunt obiecte foarte mici comparându-le cu distanţa la care se află. Dacă ne jucăm cu o minge de plajă, ea este în mod evident mai mare decât alte mingi; de exemplu o minge de handbal. Dar haideţi să ducem mingea de plajă la 10 kilometri. Va mai fi uşor de văzut?

La fel e şi cu stelele. Sunt atât de departe încât nici folosind cele mai performante telescoape nu vom putea să le distingem ca discuri. Evident, sunt şi excepţii, dar vorbim aici despre stelele super-gigante aflate mai aproape de Pământ. Să ne gândim la dimensiunile Soarelui. Are un diametru de aproximativ 1 milion de kilometri. Să ne imaginăm acum că privim Soarele de pe cea mai apropiată stea de Sistemul Solar. Această stea se numeşte Proxima Centauri şi se află la aproximativ 4,2 ani lumină de noi. Un an lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an, adică aproape 10 trilioane de kilometri (un trilion înseamnă 10la puterea a 13-a). Deci, vom privi Soarele de la o distanţă fantastică dacă o comparăm cu dimensiunile lui.

Spuneam mai devreme că există unele stele de dimensiuni foarte mari la care se poate distinge aspectul de disc. Una dintre ele este Betelgeuse, aflată în constelaţia Orion. Orion este o constelaţie uşor de recunoscut pe cerul de iarnă. Ieşiţi afară după apusul Soarelui şi priviţi către sud. O configuraţie de 3 stele coliniare vă va atrage atenţia. Aceea este centura lui Orion. Dacă privim la stânga sus faţă de centură, observăm o stea portocalie strălucitoare. Vă uitaţi la Betelgeuse.

 Steaua Betelgeuse

Betelgeuse e o stea bătrână care în câteva mii de ani se va transforma într-o supernovă oferind un spectacol fascinant pentru astronomii ce vor avea norocul să o vadă. Este o stea foarte mare, cu diametrul de aproape 1000 de ori mai mare decât al Soarelui şi se află la 650 de ani lumină de Pământ. Aproape, dacă discutăm la scară galactică (Galaxia Noastră are un diametru de 100 de mii de ani lumină). E mare, e aproape; URA! putem s-o vedem în telescoape!!

Să nu ne bucurăm prea tare. Chiar şi la aceste dimensiuni, Betelgeuse nu are pe cer o dimensiune aparentă mai mare de 0,045 de secunde de arc. Un număr care probabil nu vă spune nimic. O să vă spună imediat. Luna are un diametru de 30 de minute de arc, deci 1800 de secunde de arc. Celebrul telescop spaţial Hubble are o rezoluţie de 0,1 secunde de arc. Hmmm... Deci şi pentru măreţul Hubble, Betelgeuse e prea departe pentru a fi văzută ca disc.

Există, totuşi, tehnici care ne permit observarea mai în amănunt a lui Betelgeuse. Se foloseşte o tehnică numită interferometrie. Aici, mai multe telescoape mari observă în acelaşi timp acelaşi obiect. Informaţiile adunate de la aceste telescoape se combină, iar imaginea rezultată va fi mai clară. Aşa se poate observa discul lui Betelgeuse. Vi-l arăt şi vouă în imaginea ataşată acestui articol. Imaginea a fost obţinută de o echipă de astronomi francezi folosind interferometrul IOTA.

Alex Conu

www.jurnalcosmic.ro