"Stele cu coada" este denumirea populara pentru comete. Dar, sunt ele stele? Ei bine, nu! Cometele seamănă mai mult cu asteroizii, decât cu stelele. Ca să dăm o definiţie mai academică a cometelor, vom spune că ele sunt corpuri mici din Sistemul Solar sau din spaţiul interstelar, care se apropie periodic sau accidental de Soare, prilej cu care dezvoltă coada (uneori spectaculoasă) care le-a adus renumele.

Cometele sunt alcătuite din rocă, metal, gaze şi gheaţă si pot fi asemuite unui bulgăre de zăpadă murdară. Nu era vorba şi de o coadă? Ei bine, cometele în cea mai mare parte a vieţii lor nu au coadă. Sunt doar nişte corpuri ce rătăcesc la marginea Sistemului Solar. Dacă aceşti bulgări de zăpadă nu ar porni în călătorie spre interiorul Sistemului Solar, nu s-ar bucura de aceeaşi atenţie. Atunci când se apropie de Soare, gheaţa începe să se topească, iar gazele încep să se evapore. Acum cometa afişează observatorului două părţi distincte: capul şi coada. Capul este format din nucleu (bulgărele de zăpadă de care aminteam mai devreme) şi din coamă (o zonă gazoasă ce înconjoară nucleul). Vă puteţi gândi la coama cometei ca la un fel de atmosferă foarte rarefiată aflată în jurul nucleului. Nucleul cometei e un corp de dimensiuni mici, între 100 de metri şi 40 de kilometri. Coama insa, poate atinge dimensiuni considerabile, ajungând în cazuri excepţionale până la ordinul de mărime al Soarelui.

Presiunea radiaţiei solare şi vântul solar împing praful şi gazele emanate din nucleul cometei şi astfel se naşte coada (sau în anumite cazuri cozile) cometei. De multe ori cometele prezintă două cozi: una de culoare alb-gălbuie alcătuită din praf şi alta albastră sau verde formată din gaze. Coada de praf este vizibilă deoarece reflectă lumina solară, iar coada gazoasă e vizibilă fiindcă gazul ionizat din care e alcătuită emite lumină prin efect fotoelectric.

Coada unei comete poate atinge dimensiuni impersionante, uneori mai mult de o Unitate Astronomică. (1 Unitate Astronomică = distanţa medie Pământ-Soare = 150 milioane de kilometri).

Cometa McNaught fotografiată de Alex Conu pe 11 ianuarie 2007

Anual sunt vizibile multe comete pe cer, dar majoritatea dintre ele nu sunt spectaculoase şi nu prezintă coadă. Foarte puţine sunt vizibile cu ochiul liber (în medie, poate una la 2 ani). Cam o dată la zece ani apare o Mare Cometă, uşor observabilă de către oricine, fie el astronom amator sau simplu trecător.

Cometele au fost observate încă din anticihitate şi erau considerate prevestitoare de catasrofe sau tragedii, în special dispariţii de monarhi. Aristotel a considerat cometele ca fiind nişte fenomene ce se petrec în atmosfera Pământului.Abia la finalul secolului XV s-a demonstrat că, de fapt, cometele sunt corpuri care se află la mare depărtare de Pământ. În 1705, Edmond Halley a demonstrat că anumite comete revin periodic în vecinătatea Soarelui. Prima cometă cu peridiocitatea demonstrată este cometa Halley. Această cometă încă trece prin vecinătatea Soarelui odată la 76 de ani şi devine vizibilă pentru pământeni. Cea mai recentă trecere s-a petrecut în 1986, iar următoarea va avea loc în 2061.

Deşi faimoasă (a apărut chiar şi pe tapiseria de la Bayeux dedicată bătăliei de la Hastings din 1066), cometa Halley nu este cea mai strălucitoare cometă observată. Pe primul loc se afla cometa Ikeya-Seki observată în 1965. Apoi urmează o cometă mult mai recentă (McNaught) observată în 2007. Printre cometele faimoase mai amintim Hale-Bopp (observabilă cu ochiul liber pentru mai multe luni în 1997), Hyakutake (observată în 2006) sau West (observată în 1975).

Pe lângă faptul că din când în când cometele oferă un spectacol extraodinar prin apariţia lor, ele mai sunt răspunzătoare de un fenomen astronomic fascinant: ploile de meteori.

Alex Conu

www.jurnalcosmic.ro